Niciodata nu m-am gandit ca un conduras, o floare de gradina va avea un efect atat de puternic asupra mea. L-am vazut duminica in curtea unui prieten si intr-o data mi-am amintit de gradina bunicii la care am crescut. Erau multi, de cele mai multe ori ii planta bunica langa gard. Imi amintesc cum le culegea semintele, cum le strangea cu grija pentru ca in anul urmator sa le planteze.
An de an, langa acelasi gard, in fata casei. Amintirile acelei perioade m-au cotropit imediat, instantaneu si o emotie greu de explicat mi-a invaluit fiinta. Deodata imi era dor de casa bunicilor, de bunicii mei care acum ma vegheaza din albastru cerurilor, de anii copilariei mele si de mine, de copilul din mine. Am emotii si acum cand scriu aceste randuri. Poate pentru unii nu vor spune nimic, pentru mine inseamna mult.
Imi lipseste bunica care m-a crescut si pe care am pierdut-o intr-un moment al existentei mele cand nu realizam foarte mult ce inseamna acest lucru. Dar am mai gasit ceva care sa ma lege de ea...Un Conduras. Un amestec de portocaliu cu verde, cu frunzele ca de nufar si o deschidere a florii ca de clopotel.
Este destul de greu sa descriu in cuvinte ceea ce simt cand vad o astfel de floare. Imi plac florile, am amintiri legate de unele dintre ele, dar nici una nu are un efect atat de mare cum il are acest gingas Conduras. Si nu am stiut acest lucru pana duminica. Asa reusim sa descoperim lucruri noi despre fiecare dintre noi, chiar si la varsta la care ai impresia ca le stii cam pe toate despre tine. Nici pe departe...toata viata voi avea de invatat despre mine...Universul copilariei mele as putea sa il definesc intr-un singur cuvat "Conduras". Te ador, te iubesc si iti multumesc ca ai reaparut in viata mea. Iti multumesc ca esti legatura dintre mine si cei care m-au crescut si pe care ii stimez, ii pomenesc si le spun "Dumnezeu sa va ierte...". Bunica, te iubesc si mi-e tare dor de tine!
