iulie 11, 2009

Lacrimi si emotii....

Am afirmat in dese randuri, tot mai des in ultima perioada, ca nu sunt fan Michael Jackson. Dar ceea ce simt cand ascult melodii sau urmaresc videoclipuri din intreaga lui cariera muzicala nu poate fi transpuns pe hartie. Este o emotie similara cu cea a primului fior de dragoste pe care l-am trait. Poate este ciudata comparatia, dar acesta a fost primul gand.

Il descopar in fiecare zi tot mai mult. In fiecare zi gandul ca a fost cel mai bun devine certitudine. Sunt pur si simplu consernata si intrigata de faptul ca fiecare in felul nostru am contribuit la pierderea acestui mare artist. Suntem vinovati ca nu am stiu sa il aparam si ne-am lasat amagiti de tot felul de tabloide care au stiut ca vinde si au fabricat povesti. O fiinta atat de sensibila, de inocenta si de pura precum el nu putea sa faca rau unor copii. A iubit copii, se vede fara sa fii psiholog sau psihiatru. Daca il studiezi in momentele in care era in preajma acestora, vezi. Nu ai cum sa nu vezi! Iar piesa Heal The World este extraordinara. Urmaream imagini din concerte, videoclipul acestei melodii. M-am cutremurat. Mi-au dat lacrimile.

A fost un profesionist desavarsit in ceea ce priveste activitatea lui. Si-a pregatit concertele pana in cele mai mici detalii, a fost exigent cu el si cu cei din jurul lui si un suflet de copil in trupul unui geniu. A cantat cu sufletul, a scris cu sufletul s-a implicat in diverse actiuni caritabile pentru copii.

Si acum ascult muzica lui cand scriu aceste randuri. Ma intreb de ce nu i-am acordat atentie pana acum. De ce a trebuit sa nu mai fie in lumea aceasta pentru a-l descoperi. Sunt constienta ca nu puteam sa schimb cu nimic soarta lui...Dar am un sentiment de nevinovatie.

Ma bucura insa faptul ca baiatul meu de 15 ani l-a descoperit si asculta muzica lui. Ii place Michael. Face singur diferenta intre ceea ce inseamna un artist si "artisti" fabricati peste noapte de anumiti indivizi numai pentru a se imbogati. Pentru acest lucru, poate va suna ciudat, nu am regrete ca nu este printre noi muritorii. Ma bucura faptul ca un adolescent la varsta lui invata sa faca selectii si nu asculta numai ceea ce "este la moda". Se supara de fiecare data cand aude tot felul de stiri negative despre Michael.

Pentru faptul ca esti un exemplu de modestie, de inocenta, de putere de munca, de profesionism, pentru ca inca mai schimbi si acum destine si ii inveti pe cei din jurul tau sa iubeasca, vei ramane mereu in sufletul meu.

iulie 10, 2009

Pana unde merge sefia si unde incepe prostia

Intamplarea face ca multe dintre colaboratoarele mele, nu colegele mele, sa fie formate in vechiul sistem. Ala cu hartogaraie multa, birocratie, caiete pe sub brate, tipete, urlete, observatii in public fara pic de jena, inchistate si mai ales, foarte "amabile" si "dragut" unele cu altele. Genul acela de amabilitate: "vai, am adus pentru sefa o punga de caise!", sau "iubita, uite ti-am adus de la mine din curte....". Mi-e scarba de astfel de atitudini artificiale numai ca sa dai bine. E mai rau decat la un spectacol prost regizat care care iese bine pe scena pentru ca actorii se straduies. Si aici lumea se straduieste, dar care picioare sa le spele....ale cui. Si incep de la seful cel mai mic si termina la cel mai mare.
Pe fiecare nivel, se spala picioarele in fiecare zi!
Printre anumite sarcini de serviciu, unele dintre ele luate de buna voie, mai mult ca o provocare pentru mine, am primit in sarcina sa fac si lucruri pe care altii sunt foarte ocupati si nu au timp sa le faca. Am acceptat stiind ca am sa mai invat ceva nou. La ce o sa-mi ajute, habar nu am, dar nu strica sa stii cate ceva.

Si pun temeinic bazele noii colaborari. Fiind vorba de centralizat foarte multe date, zilnice, pe baza carora la final de luna se face o anumita evidenta, mi s-a parut normal, firesc, logic ca acestea sa imi parvina de pe o zi pe alta, evitand si eliminand in acelasi timp criza care te apuca cand stii ca nu ai lucrurile in ordine la finele lunii. Da de unde! Domnule, ea este sefa, ea imi da cand vrea ea si cum vrea ea. Adica nu conteaza ca mai am altele de facut. Totul culmineaza cu date eronate si o munca suplimentara din partea mea pentru verificare.....Pentru ca vin de la sefa, ea stie cel mai bine si cum de o contrazic. Demonstrez cu tact si calm ca s-a gresit, si cu atat raman.....

Si ma intreb atunci, retoric! Pana unde merge sefia si unde incepe prostia!

iulie 09, 2009

2 ore

Discutam zilele trecute cu o prietene de-a mea, Lacarimioara, ce mai face, cum isi petrece timpul, ce ii face copilasul. Adevarul ca nu am vazut-o de foarte multa vreme si mai conversam pe celebrul deacum programa Ym. Din vorba in vorba imi spunea ca a invatat ca macar 2 oare din cele 24 pe care le are o zi sa si le dedice ei.

Stateam si ma gandeam atunci.....ce inseamna 2 ore? Mult, putin??? Cert este ca iti gasesti orice de facut numai la tine nu te gandesti, la tine ca femeie. Ca ai nevoie de un timp pentru tine, sa fie ca un ritual. Similar cu cel al bautul cafelei de dimineata. Ma intrebam daca eu am in programul meu un astfel de tabiet. 2 ore pentru mine. Concluzia a fost devastatoare: nu am. In afara timpului pe care mi-l petrec dimineata in fata oglinzii cu pregatirile pentru o noua zi, nu aloc mai nimic, zilnic, numai pentru mine. Mai exista momente cand fac cate ceva, pentru relaxarea mea....dar nu este ceva ritmic.

Si ma intrebam ce as putea sa fac. Ce anume m-ar relaxa dupa 8,9 ore de serviciu. In acesata perioada mi-ar placea sa fac inot.....Ador sa inot si mai stiu ca este si un sport complex care te ajuta foarte mult. Cu atat mai mult cu cat dupa o anumita varsta incepi sa pierzi anumite proprietati ale corpului.
Mi-ar placea sa fac dans. Si cred ca in cele din urma voi cauta in oras un club unde se face dans latino si de societate.
Dar revenind, cate dintre noi isi permit sa rupa din intregul program zilnic 2 ore pentru ele? Fara copil, fara partener. Cred ca foarte putine. Si aici intervine respectul de sine. Nu ne respectam suficient de mult incat sa facem ceva pentru noi. Iar daca mai ai langa tine si un partener posesiv si gelos.....chiar ca nu iti mai vine sa iti aloci timp. Si asta tot pentru ca nu stim sa avem acel ceva pentru noi, dar pe care il cerem de la ceilalti.

2 ore pentru mine nici pe departe nu este mult. Imi doresc ca de maine sa imi fac programul astfel incat 2 ore sa fie ale mele.....numai ale mele. Sa nu ma intrebe nimeni ce fac, cum fac, de ce fac, sa nu imi sune telefonul, sa nu dau explicatii, sa nu fiu acuzata.

Cineva a aruncat zarurile destinului

 Gândurile îmi sunt vraiște, mintea încețoșată, privirea pierdută, iar sunetul vocii tale pe modul ”repeat” îmi răsună ca un ecou în ur...