mai 23, 2011

Give me 5ive

" Nu de putine ori m-am intrebat cand au trecut 5 ani de la prima intalnire a grupului de initiativa.
Eram tineri, idealisti, dornici sa aducem schimbarea in Iasi.
Imi amintesc ca si cum ar fi fost ieri! Ne-am adunat intr-o joi, 26 octombrie 2005, la Bolta Rece. Eram 7 tineri care si-au pus pe hartie obiectivele, si-au asumat responsabilitati interimare si am pornit pe drumul JCI.
Ne-a placut ideea de a crea un club al tinerilor lideri si antreprenori, intr-un oras in care nu se intampla nimic pentru acestia. Stiam de la bun inceput ca va fi greu, ca nu va fi usor, ca fiecare dintre noi va investi timp functie de responsabilitatile zilnice pe care le aveam la antreprenori, angajati, freelanceri...Am aparut ca necesita a vremurilor." Cam asta este prima fila din istoria JCI Iasi pe care am regasit-o astazi, la deschiderea oficiala a JCI Iasi Aniversar si a carei autoare sunt.

26 mai 2006...momentul pe care l-am retrait azi cand am vazut proiectiile unor imagini de atunci!

Am fost coplesita de emotie...Nu exagerez cu nimic cand spun ca lacrimi mi-au brazdat obrazul, chiar si pret de cateva secunde. Mi-am dat seama cat de ciudat este sa fiu acolo unde sufletul meu a ramas impietrit. Eram acolo unde acum 5 ani scriam de zor procesul verbal al primei Adunari Generale statutare, dupa ce ne-am infiintat legal. Timpul nu mai conta. Chiar radeam cu unii dintre colegii mei ca timp de 5 ani am stat la aceeasi usa...

Oare? Zambesc acum cand imi amintesc...5 ani! Putin, multi, nu stiu. Dar cu ceritudine stiu ca indiferent de greselile pe care le-am facut si le voi face, am pus o caramida la temelia a ceea ce astazi este JCI Iasi. O parte din sufletul meu este increstat in zidaria acestei asociatii. Am invatat in 5 ani de la colegii mei, de la oamenii cu care am intrat in contact, am cunoscut oameni minunati, am legat prietenii si amicitii si dincolo de toate aceste lucruri m-am implicat intr-o activitate care mi-a adus cele mai mari satisfactii.

Ne-am amintit...de anul trecut..cum a fost la MTP (MultiTwiningPrograms), de Business 1 la 1, de intalnirea informala a boardului din august 2010 la Piatra Neamt, un weekend, cum nu exista viata dincolo de JCI, cum suna telefonul si anuntam "Sunt la JCI, ajung in 20 minute" (care niciodata nu erau 20 ci cu mult mai multe) si iar suna telefonul, cum ne intalneam la sedinte, la distractii si la cate si cate altele.

A existat un moment cand am vrut sa dau "shift+delete" tuturor informatiilor pe care le am. Nu numai din folderul de 6.23 GB cat si celor din mintea mea. Dar am realizat ca nu vreau. E o parte din viata mea acolo...

"Eu mi-am lasat printre prieteni/O parte din inima mea/ Si caut partea aceea/ Si totdeauna o voi cauta..." cam asta simt acum... Da...o voi cauta, iar misiunea mea inca nu s-a terminat. Cred ca nu am dat tot ceea ce pot, inca nu am invatat suficient, inca nu am ajuns la acel prag in care sa spun "Mai departe de aici nu pot merge". E o provocare si dupa 5 ani provocarea continua. Azi mai mult ca in prima zi cand mi s-a propus sa infiintam JCI Iasi.

Singura nemultumire...mi-ar fi placut ca urmatoarea fila sa fie scrisa de unul din cei 7 de la inceput sau orice alt membru...Dar asta sa fie singura.

"La Multi Ani" JCI Iasi si abia astept petrecerea de vineri seara...Pana atunci, succes celor doua echipe in concursul "Antreprenorul" si felicitari echipei care a realizat un adevarat maraton pentru zilele aniversare "Give me 5ive!". Nu in cele din urma felicitari tuturor care inteleg si simt spiritul JCI si care s-au implicat in acesti 5 ani in toate proiectele care au facut sa fim ceea ce suntem astazi.

"Be better" este sloganul nostru!

mai 08, 2011

Incotro?

Spre ce ne indreptam? Care este scopul nostru? Poate ca stim, poate ca nu stim.....dar cu certitudine exista un moment in viata in care parca din temelii iti sunt zdruncinate toate principiile, valorile si toata credinta.

Intr-un astfel de moment ma aflu acum. Nu stiu cine sunt, nu stiu de unde am plecat si unde vreau sa ajung. Nu stiu cum ma cheama nici cu actul in mana. Nu pot sa citesc pentru ca am orbit. Cineva mi-a spus "porti o greutate in suflet", ai sa scapi de ea, dar va trebui sa mai astepti. Cat, cum, pana unde? Sunt singura care imi pot da raspunsul.

Totul este cuprins de negura durerii. Acea durere care iti sfasie trupul in interior, acea durere care te face sa urli cu disperare in sufletul tau. Mai ai momente cand rabufnesti pe cei care te inconjoara si te eliberezi. Dar e doar un moment...

Solutia vine din tine, e la tine, acesta este raspunsul pe care ti-l da oricine, dar oare numai tu esti unicul detinator? Habar nu am. Si nu imi doresc decat liniste. Oare cum ar fi, la mica publicitate sa ai postat un anunt de genul "Caut liniste. Dau la schimb putin din zbuciumul meu interior" :)

mai 05, 2011

Continuare sau completare?

Ma simt zdruncinata. Toate fiinta mea este zdruncinata. Azi mai mult ca in oricare alta zi... Am invatat cu multi ani in urma sa iau lucrurile ca atare. Am fost invatata, mai bine spus... Incerc sa iau si acum lucrurile ca atare.

Scrumiera incepe sa fie plina. Tigara dupa tigara, iar pachetul e din ce in ce mai gol... Mi s-a facut frig si nu pot sa imi controlez starea. Lupte cumplite se duc intre ratiune si sentimente. Gandurile curg amestecate. Eroare...asa m-a atentionat pentru cateva secunde sistemul. Da "eroare". Nimic parca nu este intamplator...Voi lua si de aceasta data lucrurile ca atare, nu am sa trec dincolo de limita rationalului, chiar daca mi-ar fi placut ca lucrurile sa fie, chiar si o secunda, pentru mine. Doar un gand, pret de o fractiune de secunda. Dar nu, mi se pare imposibil. Nu Eu!

Cu cat ma gandesc mai bine cu atat imi spun "E mult mai bine asa, NU trebuie sa fie pentru mine!". Versurile imi suna in urechi, iar amintirile imi chinuie sufletul. Imagini mi se scurg rapid prin fata ochilor. Un film ce ruleaza cu o rapiditate ametioare. Cadru dupa cadru, pelicula dupa pelicula, ca intr-un film cu diapozitive imaginilie se succed si privesc uimita...Oare e adevarat? Sau este doar ceva ce ne place foarte mult? Chiar si asa, se spune ca atunci cand ne place ceva, in spate exista ceva anume de care ne legam...Ne place cu un motiv anume...

M-am oprit pentru cateva minute. Caut diapozitivul care sa completeze filmul. Si ca fiecare data trebuie sa fie perfect. Continuarea trebuie sa completeze perfect...

Cineva a aruncat zarurile destinului

 Gândurile îmi sunt vraiște, mintea încețoșată, privirea pierdută, iar sunetul vocii tale pe modul ”repeat” îmi răsună ca un ecou în ur...