Sa pot intinde mana......

25 aprilie 2010
Am descoperit-o pe Veronica Micle, intr-o carte de poezii din biblioteca parintilor. Imi amintesc si acum. Trebuia sa fac o lucrare despre Eminescu. Erau din subiectele posibile pentru bacalaureat, iar dl Popa, profesor de Limba si Literatura Romana ne anuntase din timp ca teza va avea subiecte posibile.

Si atunci incepea documentarea.

Imi doream sa gasesc ceva despre Eminescu deosebit, altfel fata de ce exista in toate cartile si revistele bibliografice. Pe vremea aceea nu era internetul, google sau alte motoare de cautare.
Singura sursa de cercetare era biblioteca scolii sau cea din dotarea parintilor.

Nu era prima data cand luam la "puricat" cartile. Faceam destul de des inventarul impreuna cu tata, aveam un caiet in care erau notate toate cate existau si toate cate se mai achizitionau in timp. Imi placea sa fac asta, parca eram bibliotecara.
De la tata am invatat sa iubesc cartile, sa am grija de ele si mai ales sa nu le "imprumut". Imi spunea: "Draga mea, dai, n-ai!". Nici acum nu imprumut carti decat foarte rar. Am pierdut multe capodobere din "imprumuturi" (Sora mea era maestra). Si acum sunt foarte grijulie cu paginile pe care le iau ca imprumut de la prieteni.

Mi-a atras atentia o carte mica, invechita, cu paginile ingalbenite, colturile indoite. Pe coperta albastru inchis era scris cu verde, intr-un caracter greu citibil "Veronica Micle". Am luat-o curioasa. Stiam doar ca a fost iubita poetului, ca a avut o viata tumultoasa, plina de neimpliniri, care s-a terminat odata cu cea a marii sale iubiri, ca este inmormantata la Varatec. Dar nu stiam ca a scris versuri sau cu atat mai mult sa fie si publicate.

M-am apucat de citit. Am uitat de ce eram acolo, care era scopul meu. Am citit poezii scrise de ea. Traiam fiecare vers cu o intensitate de nedescris. Imi imaginam ce era in inima ei cand scria. Era modalitatea ei de a-si striga iubirea. Si mi-au ramas ochii pe o poezie! "Sa pot intinde mana". O citisem de cateva ori, incepusem sa o memorez.
Imi amintesc cum am fugit repede, de frica sa nu se stearga cuvintele, versurile sa nu dispara, sa nu se intample ceva cu cartea, cu casa...
Obisnuinta de a nota intr-un carnetel, caiet, pasaje care imi plac, care ma pot inspira mi-a insuflat-o dna profesoara de romana din scoala generala. Multumesc, dna Romaniuc, si acum procedez la fel! Si incerc sa insuflu si copilului meu....

Mi-am gasit carnetelul de notite si am nota-o.

"Sa pot intinde mana s-o pun pe fruntea ta
Incetul la o parte suvitele le-as da,
Senina sa ramaie, curata ca un crin,
Icoana de iubire la care sa ma-nchin.

Dar tu ca un luceafar departe stralucesti,
Abia cate o clipa in cale-mi te ivesti,
Apoi dispari; si-n urma ramai in gandul meu
Vedenie iubita la care ma-nchin eu."

"Veronica Micle - Sa pot intinde mana"